Când deschizi o carte fantasy pentru gimnaziu, primul pact pe care îl faci cu povestea seamănă cu o strângere de mână: îmi dai o lume, îți dau încrederea mea. Râsul e, de multe ori, acea strângere de mână. Umorul nu vine ca o glumă aruncată în margine, ci ca o tehnică de „aerare” a extraordinarului.
Îi ajută pe cititorii din clasele V–VIII să accepte saltul din cotidian în fantastic, să treacă puntea dintre „azi am avut teză” și „azi am de salvat un univers”. Râsul relaxează și, pe furiș, construiește credibilitate. Dacă personajul râde ca noi, se teme ca noi, greșește ca noi, atunci putem păși alături de el fără să ni se pară că ne-am rătăcit.
În romanul lui Mihai Dan Bradu, „Drumul către o altă dimensiune”, intrarea în ficțiune se face chiar cu o frână comică. Eroul povestește cu autoironie, se prezintă „între frumos și urât, deștept și prost, înalt și scund, gras și slab” și conchide cu o sintagmă memorabilă: „eu sunt… și-ul”. Astfel de formule prind imediat la un cititor de gimnaziu.
Ele creează complicitate, un fel de clin de ochi care spune: stai pe aproape, o să ne distrăm, dar și o să ne batem cu spaime mari.
Ce face umorul pentru elevii de gimnaziu
Funcția cea mai evidentă a umorului este să domolească frica. Fantasy-ul pune personaje tinere în fața unor primejdii uriașe. Un băiat de 13 ani ajunge, dintr-o fabrică părăsită de lângă Cluj, într-un spațiu ce pare fără fund. Câteva replici bine plasate îi reduc cititorului pulsul și transformă teroarea în curiozitate.
Când protagonistul își vede palmele căpătând o strălucire albăstruie și exclamă năuc „mă transform în ștrumf!”, scena câștigă o notă ludică. Nu anulează primejdia, dar o face frecventabilă.
A doua funcție, la fel de importantă, este că umorul leagă grupul. Pentru clasele V–VIII, prietenia e capitală. Aventurile devin memorabile când sunt trăite „împreună”.
Cartea lui Bradu adună mai mulți tineri cu abilități neobișnuite, iar replicile ironice, tachinările inocente, micile exagerări „de gașcă” fac loc unei fraternități verosimile. Nu există camaraderie fără zâmbet, iar atunci când apar conflicte, o vorbă sclipitoare le topește în doi timpi și trei mișcări.
A treia funcție e pedagogică, dar discretă. Un autor care strecoară umorul nu ține predici. El arată. În roman, gluma despre „cum să respirăm”, rostită când părinții îi trimit pe copii afară din casă, devine o reflexie de viață: tehnologia te poate prinde în plasa ei, însă aerul lumii, cu tot cu praful unei fabrici abandonate, te reașază în real. Copiii râd, dar rețin mesajul.
Mai există și o funcție de „ancorare culturală”. Un elev de gimnaziu trăiește în cultura meme-urilor, a referințelor pop, a jocurilor. Să apară în poveste un joc video sau o formulă colocvială e o invitație de tip „te-am văzut, te știu, ești de-al nostru”. Iar din acest moment, autorul poate să ridice miza fără să piardă cititorul.
Cum lucrează umorul în scenele-cheie din „Drumul către o altă dimensiune”
Debutul aventurii are o vibrație de legendă urbană: o groapă despre care se spune că nu are fund, o fabrică pustie, o cameră cu povești în spate. Imediat după căzătură, eroul intră într-o încăpere neașteptată, cu vitrină, cască de viking și sabie. Tensiunea e clară. Totul ar putea să alunece spre grav, însă textul alege să suprapună peste mister o finețe ironică.
Bătrânul care îl întâmpină are o voce „ca în filmele horror”, dar își ascunde, ridicol, ceaiul la spate. Râdem scurt, iar râsul ne face îndrăzneți. Omul din poveste nu mai e o sperietoare, capătă relief omenesc.
Apoi, intră în scenă un polițist cu monobroă atât de stufoasă încât îți sare în ochi. Detaliul produce un scurt-circuit savuros între clișeul autorității și pitorescul involuntar al feței umane. Astfel de tușe îi dau elevului sentimentul că lumea fantastică nu e sterilă, ci abundă în hibe drăgălașe. Un copil care zâmbește la o monobroă va avea curaj să înfrunte, câteva pagini mai târziu, o creatură care pândea în întuneric.
Pe tot parcursul romanului, autoironia protagonistului funcționează ca o centură de siguranță. Faptul că narațiunea e în prima persoană, cu un băiat care nu se ia mereu în serios, invită cititorul să practice aceeași gimnastică a minții. Să fii îndrăzneț, dar să nu uiți să râzi de tine. E, de fapt, o formă timpurie de igienă emoțională. Copiii învață că nu îi doboară o stângăcie, o teamă, un refuz. Își pot spune, cu un zâmbet, „și eu am mai greșit”.
Umorul, în asemenea cărți, este și instrument de ritm. După o scenă intensă, replicile sprintene redesenează suflul frazelor. Elevul nu obosește, nu simte că este târât pe holurile unui castel fără aer. Râsul este respirație. Așa reușește lectura să devină maraton, nu zbor scurt.
De ce prinde acest tip de umor la publicul 11–14 ani
La vârsta gimnaziului, lumea e un amestec de curaj și stânjeneală. Copiii vor să fie mari, dar își păstrează neîndemânările. Umorul care pleacă din aceste neîndemânări îi legitimează. Nu râdem de ei, ci cu ei.
Personajul lui Bradu, care „uită să se descrie” sau care alunecă în groapă cu un amestec de ghinion și destin, recompune exact ritmul unei zile obișnuite dintr-o curte de școală, doar că ridicat în registru fantastic. Identificarea devine imediată.
Mai există un motiv: elevii de gimnaziu își formează gustul pentru literatură. Nu îi câștigi cu solemnitate continuă. Râsul, alternat cu misterul, creează o memorie afectivă. Ne aducem aminte replicile jucăușe, chiar dacă am uitat numele unei cetăți imaginare. Iar din amintirea unei replici poate începe, peste ani, un nou drum spre carte.
O recomandare care deschide pofta de citit
Dacă ești părinte, profesor sau pur și simplu cititor curios, merită să faci loc pe noptieră romanului semnat de Mihai Dan Bradu. Povestea are dinamism, are grăuntele acela de inocență care face bine și, mai ales, dozează umorul cu măsură. E exact acel tip de fantasy care funcționează în clasele V–VIII: prietenii, probe, artefacte, dar și replici care destind și întăresc.
Iar dacă vrei un punct de plecare chiar acum, deschide titlul care a atras atenția cititorilor tineri: „Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan. Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, simplu, fără bătăi de cap.
Cum poți folosi umorul din carte la clasă sau acasă
Lectura cu voce tare prinde extraordinar când ritmezi scenele intense cu pauze scurte pentru zâmbet. Te oprești după o replică isteață și îi lași pe copii să ghicească următoarea întâmplare. Funcționează și un joc al „reformulării”: le ceri să rescrie o scenă în registru și mai comic, apoi, pe aceeași scenă, să încerce o variantă gravă. Vor simți, direct pe text, cum râsul schimbă temperatura poveștii.
La fel de util e să discutați micile exagerări savuroase, ca monobroa polițistului sau explozia de autoironie a eroului în fața necunoscutului. Copiii descoperă că umorul nu e doar poantă, ci limbaj al curajului. Abia după ce înțelegi asta, ți se pare normal ca niște adolescenți să pornească după artefacte străvechi și să nu se piardă pe drum.
În loc de concluzie, o mărturisire de cititor
Am închis cartea lui Mihai Dan Bradu cu impresia că m-a plimbat printr-o galerie de oglinzi: în unele m-am văzut serios, în altele ușor caraghios. De fapt, așa funcționează fantasy-ul bun pentru gimnaziu. Te joacă între teamă și râs, între solemn și caraghios, până când îți dai seama că tocmai balanța aceasta ți-a dat chef să mergi mai departe.
Casetă editorială
Volumul „Drumul către o altă dimensiune”, semnat de Mihai Dan Bradu, a apărut în 2024 la Editura Ecou Transilvan, în colecția Cărțile Copilăriei, deschizând seria „Călătorie spre început”.
Cartea are 174 de pagini, format B5, un ritm prietenos pentru cititori de 11–14 ani și o poveste care mixează misterul cu un umor cald. Este disponibilă online pe Carturesti.ro și Libris.ro, astfel încât părinții și profesorii o pot adăuga ușor în bibliotecă.
